FEMEIA

Atac asupra femeii - Femeia modernă și iluzia emancipării | VOXPUBLIKA

De ce sa ignoram ceea ce ne dorim cu adevarat? De ce ne sperie dorinta de libertate, libertatea de a fi noi insine?

Daca privim in trecut , ce vedem? Femeia care se temea sa ia o decizie importanta si se temea de orice schimbare. Femeia care ramanea in zona de confort si credea ca in lupta pentru fericire ii va rani pe cei din jurul sau. Si atunci, pentru a-i proteja, si-a alungat aceste idei care i se pareau ridicole. Fericirea, atunci, avea o definitie alcatuita dintr-o fraza mult prea scurta.

Azi, femeia gaseste mereu curajul si puterea de a trece peste greutati si suferinte ascunse. Isi aseaza, cu grija, intr-un sertar sperantele, in alt sertar visele, in altul temerile. Nu ii este frica sa faca din cand in cand ordine si sa mai elimine atunci cand sunt prea multe si nu mai este loc. Femeia are nevoie si de fericire si de suferinta pentru a se dezvolta, pentru a se maturiza. Ea stie sa pastreze mereu un echilibru intre acest amalgam de sentimente, sa aleaga ceea ce ii este de folos pentru a se descoperi, pentru a deveni mai frumoasa.

Femeia: o gasesti acolo, intr-o lume plina de mister. O lume in care trebuie sa intri cu grija si sa o explorezi , sa o intelegi si sa o respecti.

La vie est belle!

„Viaţa ţi se va schimba numai atunci când vei fi mai ataşat de visurile tale decât de zona ta de confort.” - Billy Cox

Ce simti?

personalitate autentica floare superba

Incerci sa faci ordine in sentimente. Sunt atat de multe, in atâtea culori si forme, întocmai frunzelor, toamna. Unele roșii, altele îngălbenite sau verzi, ce rămân încăpățânate pe crengile copacilor.

Sentimente…. unele usoare, calde; altele grele, prea grele si reci. Incerci din răsputeri sa le aranjezi, sa le grupezi, să le pui in echilibru, sperând ca iti va fii mai ușor. Te opresti incurcat, intocmai unui copil care descopera primele jocuri cu forme. Sunt sentimente carora, uneori, nu le gasesti locul potrivit si iti stau in cale, cerandu-ti parca sa te ocupi si de ele. Te prefaci ca nu le vezi, ca nu le simti, incercand sa le ignori. Si asta, pentru ca te temi sa le scoti la suprafata, sa le arati celui de langa tine. Il privesti pe cel din fata ta, incurcat, pierdut si cuvintele raman blocate undeva inauntrul tau. Ai vrea sa poti striga ceea ce simti, insa ramai tacut, cu un zambet fals in coltul buzelor. Iti propui ca o vei face maine, asa cum ti-ai propus si ieri, si alalataieri.

Inauntrul tau auzi ecoul sentimentelor care iti cer disperate sa vorbesti despre ele, care te incurajeaza sa o faci pentru ca acum e momentul. Panica te invaluie in acel moment si incerci sa scapi, sa ridici ziduri in jurul tau.

Trebuie sa avem curajul sa spunem ce gandim, ce simtim. Sa ne asezam in fata celeilalte persoane ca si cum ne-am aseza in fata propriei persoane si am incepe sa vorbim cu noi insine.

Pare atat de complicat, dar daca ne deschidem sufletul, cuvintele isi iau zborul iar sentimentul de eliberare este extraordinar.

La vie est belle!

Efface le gris de ta vie et allume les couleurs que tu possèdes à ...

TABLOU

Tableau Visage Coloré - Au Vannier Savoyard

Opreste-te putin din goana ta zilnică…. acum… fa-ti timp si pentru tine.

Privește-te cu atenție, ca si cum ai privi o persoana necunoscuta, un tablou agatat pe un perete, intr-un muzeu. Te opresti si il privesti cu atentie. Ce vezi? Privește-i ochii. Ce exprima ei? Tristețe, speranță ? Gura schiteaza un zâmbet sau el e șters de mult?

Hai sa zicem ca îți place sa pictezi si ai in fața portretul tau; ai intr-o mână pensula si in cealaltă mână culorile. Da mai multă culoare si expresie ochilor tăi. Contureaza un zambet cald in coltul buzelor. Da lumină obrajilor tai.

Priveste-te acum si vezi diferenta. Nu-i asa ca nu te recunosti? Vezi frumusetea pe care ai ascuns-o in spatele unei masti? Observi culorile care ti-au inundat tabloul si care iti dau viata?

Lasa-te purtat de aceste culori care iti vor colora viata.

Fii asa cum iti doresti sa fii! Fii fericit!

La vie est belle!

Am decis

Am decis sa ma opresc cateva clipe si sa ma gandesc la mine, la tine, la noi. Sa ma opresc, sa inchid ochii, sa ignor lumea agitata din jurul meu si zgomotele din ce in ce mai acute. Vreau sa ma las purtata de aceea indiferenta care uneori imi face atat de bine, de aceea liniste asurzitoare in care chiar poti comunica cu propriile ganduri . Sa nu mai imi fac griji ca timpul alearga in continuare ca un nebun, ca ploua sau mai imi raman atatea de facut pe ziua respectiva. De ce sa alerg in acelasi ritm si in aceeasi directie cu restul lumii?

Am decis sa ma opresc pentru a imi deschide sufletul, ca pe o carte, sa il rasfoiesc si sa te caut in fiecare fraza, in fiecare cuvant, in fiecare litera. Te-am lasat sa intri in sufletul meu, sa te ratacesti si sa te pierzi prin el. Aveai nevoie de timp sa il descoperi.

Am decis sa ma opresc din cursa nebuna de zi cu zi si sa te caut prin coridoarele intortocheate ale sufletului meu. Nu vreau sa gasesti durerea care se ascunde in el, temerile, dezamagirile. Te zaresc in departare, ocupat sa intelegi ceea ce tocmai ai descoperit. Zambesti, apoi brusc devii serios, incurcat. Stiam ca nu iti va fi usor sa-l intelegi, sa-l accepti.

Iti ating mana incetisor si imi lipesc fruntea calda de umarul tau. „Sunt aici…” iti soptesc. „Hai sa mergem”. Privesc in urma noastra si vad singuratatea care ne urmeaza, increzatoare. Ii zambesc timid, sa o asigur ca prezenta ei nu ma deranjeaza si te strang puternic de mana. Ma privesti intrebator si te las sa plonjezi in lacrimile din ochii mei; lacrimi calde….lacrimi de fericire….ca sunt, ca esti, ca suntem…..

Boboci de sentimente

Deschid încetișor poarta greoaie si inaintez, cu pași mărunți; un zgomot cât de mic mi-ar trada prezența. Dar pe cine as putea speria aici? Poate sentimentele pe care ultima dată le-am lăsat intr-un somn profund si am plecat. Am închis ușa cu grijă in urma mea, pereții erau prea fragili, si am pornit pe un nou drum fără să mai privesc inapoi.

Acum e liniște aici, e cald si e multă lumină. Nu am intrat de mult pe porțile sufletului meu și mi-a trebuit ceva timp și curaj să o fac. Se pare ca furtuna a curățat totul in calea ei si acum primăvara si-a făcut adăpost aici, făcând sa apară o mulțime de boboci de sentimente. Imi trec ușor palma peste ei si se deschid instantaneu intr-o explozie de culori.

Nu știam ce ascund in propriul meu suflet pentru că nu mă mai interesa, deși era locul unde mă retrageam ori de câte ori aveam nevoie. Dar când am plecat, mi-am părăsit si propriul suflet. Era prea încărcat sa il mai iau cu mine. Azi m-am întors sa il redescopăr si sa am mai multă grijă de el ca in trecut. Voi deschide porțile sufletului meu doar celor care merită si imi aduc in dar lumină, căldură și culori să pot păstra nemuritori acești boboci de sentimente.

Poveste pentru oameni mari

Imi place sa traiesc in această lume de poveste in care timpul se oprește in loc. Si culmea ca e o lume reală, nu e numai in mintea mea. Toți trăim într-o lume de poveste, dar deseori nu vedem frumosul din ea; lucruri banale sau ridicole pentru unii, mirifice pentru alții.

M-am așezat pe banca de lângă trunchiul unui arbore uriaș si umbros. Il ating și ii simt energia pozitivă. Imi urează bun venit si isi întinde crengile cât mai mult să mă ferească de soare.

<Mulțumesc > ii spun zâmbind < dar nu ma deranjează soarele> <Azi e cam îndrăzneț, așa că te protejez >

Râzând, intorc capul si observ doi fluturi albi ce zboară jucăuși in jurul meu. Se așează cu grijă in parul meu si rămân acolo, continuindu-si bătaia aripilor.

< Bine ai venit, prințesă! > O libelula mi se aseaza pe umăr. < Cine ești? > ma întreabă curioasa. < Doar un personaj trecător in lumea voastră de poveste > O buburuza se așează pe genunchiul meu si imi distrage atenția.

< Și cat timp ramai in lumea noastră de poveste? >

< Nu mult timp, sunt doar in trecere. Mă așteaptă si alte lumi de poveste > <Alte lumi de poveste? > ma intreaba soarele care încearcă sa-si facă loc cu razele lui printre crengile arborelui . Imi intind palma si raza de soare ma ia de mână. < Da, alte lumi, mai bune sau mai rele >

< Ce vrei sa spui cu asta? > ma intreba o insecta micuță si verzuie ce mi se aseza pe picior.

< Păi de exemplu, tocmai vin dintr-o lume unde am întâlnit marea si am povestit cu ea cum povestesc cu voi; nisipul mi-a făcut culcuș, iar pescărușii m-au însoțit pretutindeni; vantul s-a jucat cu parul meu iar stâncile m-au ridicat spre înălțimi să pot vedea in departare. >

< Si care este lumea rea? > ma întreabă o ratusca durdulie. Ii zâmbesc si ma gândesc cum sa ii explic lumea in care trebuie să mă întorc. < Există o lume in care oamenii aleargă disperați, goniți de timpul care trece cu repeziciune. Oameni care sunt orbiți si nepăsători la frumosul care ii înconjoară, pentru care obiectele au valoare mai mare decât sentimentele iar zâmbetul lor este doar o grimasă. Evadez uneori fără sa știe nimeni si vin aici, in lumea voastră inocenta, unde pot sa visez si timpul nu are limite. >

< Si de ce te întorci acolo? > ma întreabă arborele cu o voce gravă si cu un aer de nemulțumire.

<Da, bună întrebare… E ca un vârtej in care am fost prinsă si pentru moment nu pot sa ma eliberez. Dar ma voi întoarce> le spun hotărâtă.

< Promiți? > ma întreabă toți in cor. Îi privesc zâmbind. <Promit…. voi sunteți tabloul pe care am început sa il pictez si povestea pe care am început sa o scriu… >

Culori

Ne-am oprit sa privim tabloul din fața noastră. < E atâta cer… si atâta verde…>am șoptit vrajita de acest peisaj. Ai început să razi: <Copil nebun> <Ia de mână copilul din mine și să pășim împreună in acest verde.>ti-am șoptit.

Am închis ochii si am tras in piept mirosul de pădure. <Închide ochii si asculta… asculta liniștea… asculta si încearcă sa-i descoperi ritmul, muzica ei pe care mulți o ignora. Sunetele pe care liniștea le ascunde si te lasă pe tine să le găsești. Ia-mă in brațe sa ating albastrul cerului si sa pictez soarele, si niște păsări, si iarbă, si flori. Hai sa vedem ce mai lipsește in acest tablou si sa pictam împreună…. apoi, să privim această explozie de culori…. hai sa fim personajele din tablou….să ne intindem pe iarba verde, să ne invelim cu o pătură de culori si sa visăm același vis. >

Trenul vieții

Am urcat in primul tren care a ajuns în gara… fără sa ma intereseze destinația. Voiam sa plec cât mai departe. Cu pași mărunți avansam dintr-un vagon in altul, fără sa găsesc un loc liber.

Un loc, la geam, era neocupat. M-am așezat sfioasa, fără sa privesc ceilalți călători. Nu ma interesa cine erau, unde mergeau… nu cunoșteam nici măcar destinația mea. Cu fruntea lipită de geamul prafuit priveam peisajul care trecea cu rapiditate prin fața ochilor mei și oameni al căror chip il vedeam o fracțiune de secundă… o lume străină mie, pe care nu o puteam atinge, ce apărea si dispărea… eram un spectator, atâta tot…

In nici o gară nu am avut curajul sa cobor. Imi spuneam mereu ca o voi face la următoarea gară, dar de fiecare dată rămâneam nemișcata, privindu-i pe cei din jur cum urcă si coboară într-o grabă amețitoare, preocupați de propriile bagaje. Am închis ochii si mi-am dorit ca atunci când ii voi deschide, sa nu mai existe nimeni in jurul meu, să călătoresc singură in trenul spre necunoscut, să pot alerga liberă, ca un copil nebunatic, prin vagoane.

M-am ridicat, ținând strâns la piept mica valiză in care, la plecare, am înghesuit in grabă câteva amintiri plăcute, speranțe, sentimente, gânduri si am coborât încrezătoare din tren. Întotdeauna mi-am ascultat instinctul așa că am ales această gară.

Am privit zâmbind trenul care se îndepărta lent, obosit parca de povara pe care o purta cu el. Locul meu, de la geam, ramase neocupat. Doar intr-un colț, o valiză, uitată intenționat, trăda prezența mea acolo cu câteva minute înainte… o valiză care ducea spre o destinație necunoscută frici si dezamăgiri, tristețe si disperare.

Singură, pe peronul pustiu, m-am așezat pe băncuța din lemn, am închis ochii si am lăsat razele soarelui sa imi învăluie chipul. Acum știam cu exactitate ce destinație va avea trenul in care urma să urc, iar bagajul ce îl purtam era mult mai ușor si tot ce conținea era frumos si bun.

Pe peron, mă vei aștepta, mă vei lua de mână si vom înainta cu pași siguri, lăsând in urma noastră oameni obosiți si reci, încărcați de bagaje grele si inutile.

Știai că…

Ma întreb daca este o noua farsă al destinului. Il privesc, suspicioasa, cu ochi intrebatori. Am intrat in jocul lui de atâtea ori, m-am luptat si chiar dacă nu am învins de fiecare dată, am învățat mereu ceva din eșecuri. Atunci, mi se părea o luptă grea, acum o experienta in plus.

Știai că am fost pe drumuri paralele dar ne-am ținut mereu de mână? Mi-ai luat de atâtea ori sufletul între palme, l-ai încălzit, l-ai pus cu grijă la locul lui si ai plecat. Ne-am cautat mereu din priviri sa ne asiguram ca suntem bine, după care fiecare a pornit pe drumul său.

Știai că am rătăcit, fiecare intr-un colț al lumii, intre singurătate si aventură, intre speranță si deznădejde, eșecuri si împliniri ?

Într-o zi, ai bătut la ușa vieții mele când mă așteptam mai puțin. Ți-am deschis si te-am privit cu drag, ca de fiecare dată, însă nu intelegeam dacă vrei sa treci pragul sau nu. Jocul cu singurătatea se terminase pentru amândoi. Ai trecut pragul timid si ai întins brațele spre mine, zâmbind. Ne-am ținut strâns multă vreme, fără sa ne vorbim, doar să simțim. Să ne ascultăm bătăile inimii, să descoperim ce avem in suflete, pe urmă am pornit pe un nou drum, împreună, de această dată.

Știai că trebuie să ne ținem strâns de mână, să nu ne pierdem? In urma noastră ușa a rămas deschisă. Singurătatea, in prag, neclintită, ne privește și așteaptă ca unul dintre noi să se întoarcă.

Știai că alături de tine sunt fericită si că nu vreau sa ma întorc din drum? Te strâng puternic de mână si nu voi ceda strânsoarea doar dacă imi vei cere asta.

Știai că…

Trecut, prezent, viitor

Daca te intorci in trecut, intoarce-te sa cauti tot ce e mai frumos si bun pentru sufletul tau. Insa traseaza-ti bine calea, sa gasesti drumul inapoi. Nu te lasa pacalit de amintiri care te pot bloca in lumea lor, imagini care sa te hipnotizeze si care, pentru cateva clipe sa te faca sa visezi si sa traiesti un prezent imaginar.

Vrei sa te intorci in viitor? Viitorul e un vis frumos unde totul e posibil, dar…ramane un vis….imaginatia pe care tu o modelezi asa cum vrei si care iti ofera gratuit ceea ce iti doresti, cu riscul de a nu putea trai ori atinge ceea ce vezi…

Ramai in prezent… realitatea te face sa plangi ori sa razi, te face fericit sau iti calca sufletul in picioare, te provoaca la batalii in care iesi victorios ori pierzi…insa toate acestea te vor face mai puternic, mai realist, mai matur si mai prudent.

Noaptea e suficienta pentru a visa. Dimineata cand ne trezim trebuie sa fim pregatiti sa infruntam realitatea, binele, raul, care se transforma in personaje ce ne insotesc pretutindeni.

Incearca sa privesti in departare, sa vezi daca gratiile pe care le vezi sunt ale celor din jur sau sunt chiar ale tale. Ti-ai creeat o lume a ta, in care te simti bine sau cel putin asa ai impresia, nici macar nu iti mai pui intrebarea daca esti fericit. Zilele trec, totul e ok atata timp cat cei ce te inconjoara sunt fericiti, sau asa par a fi.

Auzi in departare zgomote care iti distrag atentia de la miscarile mecanice pe care le faci, intocmai creaturilor robotice care te inconjoara. Un ras colorat te face sa faci un pas inainte, si inca un pas. Atunci observi cu stupoare gratiile ce te inconjoara si pe care nu le-ai vazut niciodata pana acum, desi erau aici dintotdeauna. Sau, le-ai vazut dar ai crezut ca asa e normal. Iti apropii mana de gratii, cu teama. Sunt reci, da, foarte reci. Insa privirea ta rebela cauta sa vada ce se intampla dincolo de aceste gratii. Ochii iti devin tot mai mari si o lacrima iti aluneca pe obraz.

De ce exista aceste gratii intre mine si acei oameni? De ce ei zambesc si eu nu mai pot sa o fac? De ce ei sunt liberi si eu nu ? Nu am facut rau nimanui…Si intrebarile cu „de ce?” continua…

Insa eu te intreb : „De ce nu cauti cheia sa poti iesi, sa-ti castigi libertatea pe care o meriti, sa inveti din nou sa zambesti si sa-ti simti pe obrazul cald lacrimile de fericire? „

Lasa in urma trecutul, traieste prezentul si pregateste-te pentru viitor.

Viata e frumoasa!