Incerci sa faci ordine in sentimente. Sunt atat de multe, in atâtea culori si forme, întocmai frunzelor, toamna. Unele roșii, altele îngălbenite sau verzi, ce rămân încăpățânate pe crengile copacilor.
Sentimente…. unele usoare, calde; altele grele, prea grele si reci. Incerci din răsputeri sa le aranjezi, sa le grupezi, să le pui in echilibru, sperând ca iti va fii mai ușor. Te opresti incurcat, intocmai unui copil care descopera primele jocuri cu forme. Sunt sentimente carora, uneori, nu le gasesti locul potrivit si iti stau in cale, cerandu-ti parca sa te ocupi si de ele. Te prefaci ca nu le vezi, ca nu le simti, incercand sa le ignori. Si asta, pentru ca te temi sa le scoti la suprafata, sa le arati celui de langa tine. Il privesti pe cel din fata ta, incurcat, pierdut si cuvintele raman blocate undeva inauntrul tau. Ai vrea sa poti striga ceea ce simti, insa ramai tacut, cu un zambet fals in coltul buzelor. Iti propui ca o vei face maine, asa cum ti-ai propus si ieri, si alalataieri.
Inauntrul tau auzi ecoul sentimentelor care iti cer disperate sa vorbesti despre ele, care te incurajeaza sa o faci pentru ca acum e momentul. Panica te invaluie in acel moment si incerci sa scapi, sa ridici ziduri in jurul tau.
Trebuie sa avem curajul sa spunem ce gandim, ce simtim. Sa ne asezam in fata celeilalte persoane ca si cum ne-am aseza in fata propriei persoane si am incepe sa vorbim cu noi insine.
Pare atat de complicat, dar daca ne deschidem sufletul, cuvintele isi iau zborul iar sentimentul de eliberare este extraordinar.
La vie est belle!
soapte 