Deschid încetișor poarta greoaie si inaintez, cu pași mărunți; un zgomot cât de mic mi-ar trada prezența. Dar pe cine as putea speria aici? Poate sentimentele pe care ultima dată le-am lăsat intr-un somn profund si am plecat. Am închis ușa cu grijă in urma mea, pereții erau prea fragili, si am pornit pe un nou drum fără să mai privesc inapoi.
Acum e liniște aici, e cald si e multă lumină. Nu am intrat de mult pe porțile sufletului meu și mi-a trebuit ceva timp și curaj să o fac. Se pare ca furtuna a curățat totul in calea ei si acum primăvara si-a făcut adăpost aici, făcând sa apară o mulțime de boboci de sentimente. Imi trec ușor palma peste ei si se deschid instantaneu intr-o explozie de culori.
Nu știam ce ascund in propriul meu suflet pentru că nu mă mai interesa, deși era locul unde mă retrageam ori de câte ori aveam nevoie. Dar când am plecat, mi-am părăsit si propriul suflet. Era prea încărcat sa il mai iau cu mine. Azi m-am întors sa il redescopăr si sa am mai multă grijă de el ca in trecut. Voi deschide porțile sufletului meu doar celor care merită si imi aduc in dar lumină, căldură și culori să pot păstra nemuritori acești boboci de sentimente.
soapte 