Ganduri…

Intru in metroul rece si trist. Ca in fiecare dimineata, simt ca mi-e greu sa respir. Aerul e atat de incarcat si azi…incarcat de ganduri care alearga aiurea prin vagon. Incerc sa le ignor si ma intreb daca numai eu le vad. Fac pe indiferenta, sa nu observe ca le-am remarcat prezenta. Nu ma gandesc la nimic…imi tin ostatice propriile ganduri, nu vreau sa le vad si pe ele alergand ca nebunele. Privesc atenta chipurile celor din jur, nimeni nu pare sa observe ca se intampla ceva iesit din comun.

E devreme si totusi oamenii par obositi; ma intreb daca sigur e dimineata, daca oamenii, inainte de a intra in metrou au remarcat cerul albastru si rasaritul soarelui, daca au ascultat ciripitul pasarilor atunci cand au iesit din casa, daca si-au propus sa fie azi mai optimisti si mai buni. Nu, nu cred. Femeia care e in fata mea priveste in gol cu mainile impreunate. As vrea sa ma priveasca, sa ii zambesc, dar nu o face si poate ar crede ca sunt nebuna. Cine iti mai zambeste, asa, fara motiv la 6 dimineata? Nu vreau sa ii mai privesc gandurile care o inconjoara si, in joaca, ii acopera fata gata sa o sufoce. O vad cum inchide ochii pentru o clipa si respira adanc. Oare si-a spus ca va fi bine sau ca nu mai poate continua? As vrea sa ma reped asupra gandurilor ei si sa le inlatur, sa le strang in palma mea calda. La urmatoarea statie, se ridica greoi si o vad cum iese, cu pasi marunti, din vagon. Gandurile o urmeaza, brusc supuse si umile, si nu mai stiu cine e victima de fapt….

Ne-am obisnuit sa creăm ceva ce ne distruge: un gand, infim la inceput, pe care continuam sa il hranim, sa ii facem culcus in mintea noastra care devine la un moment dat neincapatoare.

Ma ridic; se apropie statia la care cobor, in fiecare zi, aproape la aceeasi ora, aproape din acelasi vagon, lasand in urma aproape aceeasi oameni cu exact aceleasi ganduri.

Nu vreau sa fie acceasi zi ca ieri…. zambind, pe scarile rulante ce ma poarta la suprafata, privesc cerul, copacii care se intind falosi spre inaltimi. O raza de soare imi mangaie obrazul iar o adiere de vant imi trece usor prin par. Am decis sa nu ma mai gandesc la nimic, asa ca redau libertatea gandurilor mele care se pierd printre oameni. Vreau sa ma simt libera, vreau sa profit de tot ce ma inconjoara, fara sa fiu prizoniera propriilor mele ganduri….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s