Viata e un dans… solo sau in cuplu…
Am ales melodia mea preferata si am inceput sa dansez asa cum o faceam cand eram copil, in camera mea, fara sa ma vada nimeni. Uneori simt ca sunt gata sa-mi iau zborul dar raman cu picioarele pe pamant, nu face parte din coregrafie.
Inchid ochii…si dansez… dansez cu vantul care imi sopteste ca libertatea e tot ce e mai scump pe lume. Zambind, ma las condusa in acest dans care imi reda calmul si linistea de care am nevoie. Dansez cu marea care ma poarta pe valurile ei intr-un dans nebun. Imi las capul pe spate si incep sa rad. „Ma simt fericita…deci asta e fericirea?” o intreb cu ochii mari. „Da, asta e fericirea” imi sopteste marea la ureche. ” De ce am crezut ca e mult mai complicat sa fii fericit? De ce am cautat pretutindeni fericirea cand ea era deja in sufletul meu, pe care l-am rascolit de atatea ori, cautand vrute si nevrute si nu am observat fericirea, ascunsa intr-un colt.” Muzica se opri brusc. Marea se opri, vantul la fel si o liniste asurzitoare se asternu pretutindeni. Imi auzeam respiratia si bataile inimii.
„Auzi?” imi sopti vantul la ureche. „Ce sa aud?” intreb nedumerita. „Iti auzi bataile inimii?” „Da…le aud” soptesc la randul meu. ” „Niciodata nu le-ai auzit pentru ca nu ai ascultat… ti-ai fi dat seama demult ce e fericirea…”
Cu picioarele goale in nisipul fierbinte, privesc marea. Valurile zgomotoase si reci imi cuprind gleznele incercand parca sa ma cheme din nou la dans.
De atata vreme incerc sa te gasesc, cand de fapt trebuia sa incep cu mine insami, sa ma regasesc eu intai…. Zambind, privesc in jurul meu si strig: ” Ascuuultaaaa-ti iniiiimaaaa!”
soapte 